Cele mai bune plante pentru imbunatatirea calitatii aerului

Aerul pe care il respiram in interiorul casei noastre nu este la fel de sanatos pe cat am crede. Potrivit Agentiei pentru Protectia Mediului, produsele chimice gasite, de obicei, in casa, cum ar fi vopselele, dezinfectantii, produsele cosmetice si combustibilii emit substante chimice numite compusi organici volatili (COV). Aceste substante sunt o amenintare la adresa sanatatii tale si a celor dragi. Acesti compusi pot provoca dureri de cap, iritatii ale pielii, hipersensibilitate si multe altele.

Vestea buna este ca compusii organici (COV) sunt foarte usor de combatut. Pe langa eliminarea produselor chimice de uz casnic de care nu ai nevoie, poti, foarte simplu, sa-ti cumperi niste plante, cu rol de filtrare a aerului.

Mai jos iti prezentam principalele flori care improspateaza aerul din locuinta ta.

Cum imbunatatesc plantele calitatea aerului?

Plantele imbunatatesc calitatea aerului absorbind prin porii frunzelor compusii nocivi, un proces asemanator cu fotosinteza.

Care sunt principalii compusi organici volatili (COV) si in ce produse ii gasim?

  • Tricloretilena –vopsea, detergenti si adezivi.
  • Benzen – benzina, uleiuri, cauciuc si plastic.
  • Xilen – fum de tigara, cauciuc, vopsea si gaze emanate de masini.
  • Formaldehida – pungile de cumparaturi, servetelele faciale, solutiile de curatare si prosoapele de hartie.
  • Amoniac –produse de curatare, in ceara pentru podea si in ingrasaminte.

Care sunt cele mai bune plante care combat efectele compusilor organici volatili?

  • Gerbera – ajuta la curatarea si indepartarea a 38.938 micrograme de Tricloretilena pe zi.
  • Crinul - ajuta la curatarea si indepartarea a 41.392 micrograme de Benzen pe zi.
  • Palmierul de bambus - ajuta la curatarea si indepartarea a 76.707 micrograme de Formaldehida pe zi
  • Iedera englezeasca - ajuta la curatarea si indepartarea a 76.931 micrograme de benzen pe zi.
  • Dieffenbachia sau trestia de zahar salbatica – ajuta la curatarea si indepartarea a 8.184 micrograme de Xilen pe zi.
Nov 19, 2015 +